Spanacul (Spinacia oleracea)

Publicat la 19. Ian, 2010 de în Legume

Apartine familiei Chenopodiaceae, avand o origine incerta. Este o planta legumicola anuala, erbacee, care formeaza un sistem radicular puternic si o rozeta de frunze mari, carnoase, netede sau ondulate, de culoare verde. Plantele mascule sunt mai putin viguroase, formeaza frunze putine si infloresc mai devreme, in timp ce plantele femele sunt viguroase, formeaza frunze mari, carnoase si in numar mai mare. Fructul este rotund sau colturos si are culoare cenusiu-verzuie.

Spanacul se cultiva numai primavara si toamna, ca o cultura succesiva anterioara sau urmatoare culturii de baza. Se poate semana inaintea infiintarii culturilor termofile (Ardei, tomate, vinete) sau dupa incheierea culturilor timpurii de leguminoase, cartof, ceapa etc. Pentru cultura timpurie, semanatul se face din toamna (septembrie octombrie), iar recoltarea se face din aprilie si pana in a doua jumatate a lunii iunie. Pentru cultura tarzie, semanatul se face intre 20 iulie si 10 septembrie, iar recoltarea se face in octombrie.

Spanacul nu este pretentios fata de caldura, semintele germinand la 3-4o C. Pentru crestere, temperatura optima este de 14-15o C. Nu este pretentios nici fata de lumina, calitatea frunzelor fiind mai buna la intensitati moderate de lumina. Apa este un factor destul de important. Are nevoie de apa in cantitate optima pe toata perioada de vegetatie. Spanacul se cultiva pe soluri bine pregatite, mijlocii sau usoare, fertile, bogate in humus si cu mare capacitate de retinere a apei.

Cele mai probabile boli care afecteaza spanacul sunt mana si parazitii spanacului. Plantele afectate trebuiesc distruse.

Tags: ,

Nu se pot face comentarii.